Descriere
Mărturie Bomboane Mint to be este un produs ce aduce prospețime în momentele importante și pentru mulți dintre noi un noian de amintiri plăcute.
Bomboanele Mentosan au fost inventate în România în anul 1960. De-a lungul timpului acestea au suferit foarte puține modificări de formă și compoziție, păstrându-se întotdeauna particularitățile ce le-au făcut atât de celebre… mă refer la prospețimea dată de gustul mentolat, la proprietățile antiseptice și la forma marcantă de pastilă rotundă supradimensionată. Din 1960 și până astăzi în România s-au consumat aproximativ un miliard de pachetele de Mentosan.
Succesul acestui tip de bomboane a fost întotdeauna garantat de caracterul său salvator. Un strop de dulce cu o picătură de mentă poate salva pe oricine într-un moment delicat. Iată secretul acestei mici pastile, indiferent de numele ei actual.
Suntem absolut convinși că oaspeții voștri vor aprecia această călătorie mentolată și vor rămâne cu încă o amintire minunată, mijlocită de voi prin organizarea acestui eveniment. Cu o asemenea alegere nu poți decât să aduci un zâmbet pe fețele invitaților și o ocazie celor mai experimentați de a povesti celor mai tineri… povești cu Mentosane.
Prezentare
Mărturia este ambalată în pânza de sac, fiind perfectă pentru evenimentele shabby chic. Ea poate fi însă adaptată și altor teme, personalizarea fiind făcută după preferințe. Tot ce trebuie să faci este să ne trimiți un mesaj.
Și pentru că ne plac evenimentele complete,îți recomandăm cu drag să vizitezi și site-ul nostru cu aranjamente florale. Vei găsi acolo idei faine care să te inspire.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.